ETIC.ECOLOGIC.ECHITABIL

Din octombrie anul acesta ieșenii vor putea bea apă gratuit în drumul lor prin oraș de la 10 cișmele noi achiziționate de Asociația Mai Bine în cadrul proiectului Apă fără plastic.

Pentru a descuraja consumul de apă îmbuteliată în PET, echipa proiectului Apă fără plastic a achiziționat 10 cișmele stradale noi ce vor fi instalate în diferite zone ale Iașului prin colaborarea cu ApaVital și Primăria Municipiului Iași. Cișmelele vor fi conectate la rețeaua publică de distribuire a apei, acolo unde instalația permite, astfel: în Centru, în fața cinematografului Victoria și în fața Teatrului Național; în Copou, pe trotuarul din fața Universității și în Parcul Copou; în cartierul Tătărași, pe esplanada Oancea; în Alexandru cel Bun în Parcul Minerva; pe bulevardul Socola în stația de autobuz de la Liceul de Chimie; în Podu Roș în spatele chioșcului de ziare; la Rond Tg. Cucu în stația de autobuz Golia.

Prin acest demers echipa proiectului Apă fără plastic urmărește să încurajeze ieșenii să consume apă din rețeaua publică, mai puțin costisitoare și poluantă decât cea ambalată în PET.  Deși reciclarea este o soluție pentru reducerea cantității de PET-uri care ajung în natură, oricâte eforturi s-ar depune, ea rămâne un proces ineficient, poluator și consumator de resurse, la rândul ei. Cu cât reducem cantitatea de PET-uri, cu atât reducem și impactul negativ al reciclării, nu doar al deșeurilor.

Instalarea și utilizarea de cișmele stradale și descurajarea consumului de apă îmbuteliată este un demers care devine tot mai popular atât în România, cât și în afara țării. În București, la inițiativa Miliției Spirituale, a avut loc, în această vară, campania ”Cișmele pentru București”. În Paris are loc o campanie stradală de informare despre avantajele consumului de apă din rețeaua publică în defavoarea celei îmbuteliate. În Grădina Zoologică din Detroit, Statele Unite ale Americii, au fost instalate cișmele și interzisă comercializarea apei îmbuteliate. În centrul Londrei, unul din cele mai vechi magazine universale a instalat vara aceasta, la parterul magazinului, o cișmea cu apă gratuită pentru trecători.

Apă fără plastic este implementat la Iași de Asociația Mai Bine în parteneriat cu ApaVital, Agenția pentru Protecția Mediului Iași și Wiron în perioada iulie 2014 – decembrie 2015. Proiectul are ca scop informarea și sensibilizarea publicului larg cu privire la importanța reducerii consumului de apă îmbuteliată în PET-uri, generatoare de deșeuri și de risipă.

Proiectul Apă fără plastic este finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România cu suma de 34.470,83 de Euro. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.