ETIC.ECOLOGIC.ECHITABIL

Un nou raport realizat în cadrul campaniei Make Fruit Fair! arată cum puterea mare de cumpărare și practicile comerciale neloiale ale supermarketurilor europene afectează micii fermieri și muncitorii de pe plantațiile cu banane.

 

Conform raportului "Lanțurile valorice ale bananelor în Europa și consecințele practicilor comerciale neloiale” (Octombrie 2015), publicat de Banana Link și Fair Trade Advocacy Office (FTAO), muncitorii și micii fermieri din țările în curs de dezvoltare care produc banane sunt expuși la chimicale agricole dăunătoare, câștigă salarii la pragul de sărăcie și muncesc într-un climat de frică. De asemenea, raportul arată cum supermarketurile europene contribuie la această situație prin punerea în aplicare a unor practici comerciale neloiale (PCN).

 

Lanțul de aprovizionare cu banane a fost de mult timp un simbol al nedreptății pe piața comerțului mondial. De exemplu, din 2001 prețurile bananelor vândute angro au scăzut cu aproape 25%, în timp ce comercianții cu amănuntul au crescut cota lor din valoarea bananelor cu aproximativ 40%. În aceeași perioadă s-au înregistrat creșteri semnificative atât în costurile de producție a bananelor, cât și costurile pentru un trai decent. Prețurile alimentelor, sănătatea, educația și alte costuri de trai au explodat, de exemplu, până la 278% în plus în Republica Dominicană.

 

"În jur de 40% din profiturile vânzărilor de banane sunt păstrate de către comercianții cu amănuntul, în timp ce muncitorii primesc undeva între 0,7 și 1%. Aceste sume din urmă acoperă cu greu costurile de subzistență. Cu siguranță nu reprezintă un salariu pentru un trai decent, nici de muncă decentă, așa cum sunt ele definite de Organizația Internațională a Muncii (OIM)", a declarat Iris Munguia, reprezentant al COLSIBA (Corpul de Coordonare al Sindicatelor Agro-industriale și a Bananelor din America Latină).

 

"Dezechilibrul de putere din cadrul lanțului de aprovizionare al bananelor și practicile comerciale neloiale ale supermarketurilor vin cu un preț ridicat", spune Jacqui Mackay, coordonatorul național Make Fruit Fair! al organizației Banana Link. "Acest lucru generează și amplifică în mod semnificativ efecte sociale și de mediu negative în majoritatea țărilor producătoare de banane, efecte care includ negarea drepturilor fundamentale ale omului, discriminarea de gen, eșecul în oferirea unor salarii decente și un program de lucru cu multe ore suplimentare."

 

Vreme de câteva decenii, o mână de companii multinaționale au dominat piața de comerț de banane, afectând în mod negativ viața lucrătorilor și fermierilor. În prezent, puterea s-a mutat în mâinile supermarketurilor. "Concentrarea pe piața cu amănuntul europeană a crescut rapid în ultimii ani și acest lucru va continua. În Germania, doar patru lanțuri de supermarketuri domină 85% din piață.", spune Franziska Humbert, consultantă în politici de dreptul muncii și CSR la Oxfam Deutschland. "Supermarketurile folosesc puterea lor în creștere de cumpărare pentru a împinge prețurile sub nivelurile sustenabile."

 

Comisia Europeană a recunoscut deja prevalența practicilor comerciale neloiale și va decide, la sfârșitul acestui an, dacă să propună o mai puternică reglementare a acestora sau nu. "Există acum o fereastră de oportunitate în procesul politicilor Uniunii Europene de combatere a practicilor comerciale neloiale în lanțurile de aprovizionare cu alimente", spune Sergi Corbalán, director executiv al Fair Trade Advocacy Office. 61321 de cetățeni europeni au semnat petiția Make Fruit Fair! prin care Comisarului European Bieńkowska i-a fost solicitat să facă o propunere legislativă.

 

Raportul se bazează pe intervievarea a peste 60 de actori din industria bananelor, în mai multe țări din America Latină, și a unui sondaj realizat în Costa Rica, în august 2015. Documentul dezvăluie mai multe practice comerciale neloiale precum clauze unilaterale în contractele cu producătorii și exportatorii, care rezultă în anulări și respingeri de comenzi din motive dubioase.

 

Raportul documentează date de piață atât la nivel european, cât și la nivelul piețelor de desfacere specifice din Regatul Unit, Portugalia, Malta, Italia, Franța, Germania, Austria, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Letonia și România.

 

Note suplimentare:

1. Proiectul Make Fruit Fair! este un consorțiu global format din 19 parteneri din UE, Camerun, Columbia, Ecuador și insulele Windwardm, coordonat de Oxafam Germania. Mai multe informații pot fi găsite pe www.makefruitfair.org/ro  

 

2. Raportul „Lanțurile valorice ale bananelor în Europa și consecințele practicilor comerciale neloiale prezintă principalele rezultate ale cercetării realizate de Campania Make Fruit Fait!, care a investigat cum funcționează lanțurile valorice ale bananelor în Europa. Cercetarea a avut în vedere și practicile comerciale neloiale dintre compărătorii din Europa și producătorii de banana din țările exportatoare, consecințele asupra fermierilor, muncitorilor și consumatorilor, precum și modul în care se fac presiuni asupra prețurilor în piețele europene.    

 

3. O informare mass-media, „Banana splits: Banane, supermarketuri și o poveste a practicilor comerciale neloiale” poate fi descărcată aici.

 

4. Un document de informare cu privire la politicile UE poate fi descărcat aici 

5. Poze recente ale producției de banane și ananași în Costa Rica sunt disponibile aici. Pozele sunt realizate de Feedback, care au făcut o cercetare în teren pentru raport. Pozele pot fi folosite, însă doar cu menționarea creditelor pentru Feedback.

 

6. Cele 61321 de semnături strânse pentru petiția Make Fruit Fair! au fost înmânate marți, 10 noiembrie, la clădirea Berlaymont, Wetstraat / Rue de la Loi 200, 1000 Bruxelles.

 

 

 

                            

 

 

 

 

Acest document a fost produs cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestui document intră în responsabilitatea partenerilor din proiect și nu reflectă mod necesar poziția oficială a Uniunii Europene.