ETIC.ECOLOGIC.ECHITABIL

1 an de CUIB delicios

Tags: CUIB, Mai Bine

Location: Iași

La 1 an de CUIB nici că se putea fără mâncăruri savuroase din ingrediente locale şi de sezon, aşa cum v-am pregătit aproape în fiecare zi din acest an. 

Cu atât mai mult acum vrem să vă reamintim că ceea ce vă oferim prin meniul nostru ţine atât de hrană sănătoasă pentru trup cât şi pentru suflet şi minte. Alegerile noastre zilnice îşi pun amprenta asupra mediului înconjurător şi a comunităţii iar, prin opţiunea de a vă hrăni la CUIB, aceasta devine una pozitivă. Susţinem împreună consumul local şi de sezon, încurajăm reducerea deşeurilor şi promovăm o hrană cât mai aproape de natură.

Sâmbătă, 6 decembrie, începând cu ora 13.00, pregătim în jur de 25 de preparate ovo-lacto-vegetariene şi vegane printre care gustări, tartine, salate, brioşe, preparate la cuptor, deserturi. Participarea se face în baza unui bilet pe care il puteţi cumpăra în avans de la noi începând de miercuri, 3 decembrie, la preţul de 25 lei/persoană. Deşi ne-ar plăcea să fim cât mai mulţi prieteni prezenţi, spaţiul ne limitează la un număr maxim de persoane astfel că locurile se vor ocupa în ordinea achiziţionării biletelor.

Vă aşteptăm cu mare drag să ne bucurăm împreună de un 1 an de CUIB delicios, solidar şi sănătos.

Location

Date: 06.12.2014 13:00