ETIC.ECOLOGIC.ECHITABIL

Legumești

Project Area: Ecologie și protecția mediului

Legumești este o inițiativă a asociației Mai Bine, care presupune construirea unei sere din materiale preponderent naturale: cob, piatră, lemn, policarbonat. 

Scopul serei Legumești este de a prezerva biodiversitatea din sectorul agricol. 

Concret, după finalizarea construcției, vom cultiva o varietate de semințe și răsaduri care nu au fost afectate în prealabil de pesticide sau de alți agenți chimici, din diferite soiuri de legume și plante care au fost aclimatizate de mai multe generații spațiului geografic în care ne aflăm. 

Ulterior, vom multiplica semințele și răsadurile pentru a le distribui în mod gratuit persoanelor care sunt interesate de practicarea unei agriculturi care este realizată în armonie cu natura.

Legumești este finanțată și construită cu sprijinul comunității ieșene, în comuna Rediu, Iași. Dacă dorești să contribui la ridicarea ei prin oferirea unei donații sau acordarea de ajutor la procesul de construcție, atunci contactează-ne pe contact@maibine.eu

Micul Prânz #1

Micul Prânz #2

Micul Prânz #3