M-am căsătorit cu zece ani mai târziu decât proiectam ca tânără adolescentă, după ce, în ipostaza timpurie de adultă, nu credeam că e chip să se mai întâmple. A pune în cuvinte contextul acestei întorsuri de situație, emoțiile și trăirile care au generat-o, respectiv pe care le-a produs ar fi o încercare eșuată a priori. Nu doar că nu aș putea transmite esența și aș pierde farmecul prin cuvinte, dar nu acesta este scopul articolului.
Am ales cel mai important eveniment din viața mea pentru a împărtăși felul in care am încercat să aliniem ceea ce spunem cu ceea ce facem, sau, altfel spus, să aplicăm ceea ce promovăm. Provocare nu tocmai lesne, într-o cultură în care impactul asupra mediului este ultima grijă în organizarea de evenimente, dar care, ca în multiple situații similare, m-a dus cu gândul la unul dintre citatele mele preferate, de la Brâncuși: „Greu nu e să faci lucruri, ci să te pui în poziția de a le face”.
Evenimentele mari sunt foarte energofage, consumatoare de resurse și generatoare de risipă. Impactul negativ asupra mediului poate fi redus prin alegeri destul de simple, fără a compromite confortul și starea de bine a participanților. Au demonstrat-o mulți înaintea noastră, dar mai e loc de cuvinte spre a convinge scepticii, pe cei care ezită sau pe cei comozi. Iată periplul nostru către o nuntă mai verde, rezumat în zece pași:
Pasul #1: Meniu vegetarian, hrană fără carne
Iubirea trece prin stomac, fără se prea poate, iar hrana, în mai toate culturile, e în centrul oricărei celebrări. Prima mea dorință exprimată imediat după propunerea căsătoriei a fost o nuntă fără carne. Pe cât de firesc a acceptat Dragoș această cerință și pe cât de simplu ar putea părea, pe atât de mare a fost provocarea să ne menținem pe poziții cu decizia. În scurt timp am acceptat compromisul de a servi pește, așa cum am și anunțat inițial, odată cu trimiterea invitațiilor, mai ales de dragul alor nostri. Ne-am propus să servim pește cât mai local, pescuit chiar din lacul Aroneanu, pe malul căruia a avut loc nunta și am înțeles destul de repede că această alegere ar fi venit la pachet cu multiple noi provocări legate de de norme sanitare și de rigori scrise și nescrise ale culturii culinare (nu știam un mic producător care să pescuiască chiar de acolo și să aibă avizele necesare de prelucrare, pentru siguranța alimentelor, iar meniul nu ar fi fost considerat generos, din cauza ca speciile din lac au oase, nerecomandate pentru evenimente festive, si nu ar fi avut aceeași mărime etc.)
Pe măsură ce se apropia evenimentul, regretele și disconfortul psihic generate de imaginarea a cel puțin 500 de animale moarte pe mesele invitaților noștri, bașca aduse de foarte de departe și produse industrial (somon, butterfish, creveți) pentru a celebra iubirea noastră, au determinat renunțarea completă la carne. Decizia nu a fost deloc ușor primită de unii dintre apropiații noștri. Ni s-a transmis, printre altele, că nunta noastră nu ar trebui să fie un eveniment de educație sau că nu este în regulă să obligi invitații să nu mănânce carne. Am transmis cât am putut de clar și diplomat că nimeni nu este obligat să vină, că avem încredere că cei care vor fi prezenți o vor face de dragul nostru, că ne respectă alegerile, că vin pentru noi, nu pentru mâncare și că pot petrece o zi specială fără a fi influențați de ce (nu) au în farfurie.
Pasul #2: Băuturi cât mai locale și naturale
În alegerea băuturilor care să acompanieze hrana am avut trei criterii principale: diversitatea cât mai mare (pe placul tuturor), renunțarea la produsele marilor companii și preferinta pentru producători cât mai mici și locali. Am respectat criteriile în mare măsură, fără a avea pretenția de aliniere totală. Iată cum/ de ce:
Ca băuturi non alcoolice am servit limonadă și sucuri naturale din gama Arovit, produse în Republica Moldova, diverse sortimente, ambalate în sticlă (nereturnabile, dar reciclabile) și apă fără plastic. Am fi preferat apă de la robinet, filtrată, dar am servit apă ambalată în sticlă, pentru că nu existau filtre la spațiul de evenimente Liria și pentru că ar fi fost prea dificil pentru gazdele noastre (de altfel foarte înțelegătoare cu privire la multiplele noastre cerințe destul de aparte față de o nuntă convențională) să le fi instalat, să fi suplinit numărul de carafe necesare, să le umple și reumple…. În plus, sticlele de apă, deși reciclabile, nu sunt reutilizabile și un mare minus a fost că apa a provenit de la Coca Cola, una dintre companiile pe care o boicotez de ani de zile, dar cu care Liria are contract și, astfel, nu s-a putut schimba furnizorul.
Băuturile alcoolice au constat în vin ecologic de toate culorile de la Crama Delta Dunării (un compromis făcut între producători locali versus certificarea ecologică), bere Șapte Coline produsă în Iași și ambalată în sticle returnabile și reutilizabile, țuică de prune de la socrii mari și vișinată de casă produsă de socrii mici, ambele ambalate și etichetate de noi în sticle reutilizabile și cu carton din hârtie reciclată; Open bar-ul cu cocktail-uri alcoolice și non alcoolice a fost cea mai bună alegere, după aprecierile transmise. Fără paie din plastic de unică folosință, firește.
Pasul #3: Hrană recuperată, potroace fără risipă
Am scris de curând despre impactul multidimensional al risipei alimentare și despre cum aceasta este o mărturie grăitoare și a nesustenabilității lanțurilor alimentare, cu impact negativ asupra tuturor celor trei dimensiuni ale dezvoltării: natură, societate și economie. Cea mai mare parte a risipei o generăm noi, cei din ultima verigă a lanțului de aprovizionare – consumatorii. Risipim nejustificat de mult în gospodării, dar risipa generată în cadrul evenimentelor mari cum sunt nunțile este de-a dreptul strigătoare la cer.
Meniuri cu patru feluri de mâncare, plus prăjituri, plus tort/desert, de cele mai multe ori după ora 8 seara (căci nunțile de zi, cum a fost a noastră, sunt excepția, nu norma), nu sunt deloc conforme cu un stil de viață cumpătat și sănătos. De cele mai multe ori, jumătate din conținutul farfuriilor este aruncat, ceea ce e echivalent cu zeci de animale care ajung la gunoi.
Noi am ales tot un meniu cu patru feluri de mâncare, ceea ce nu ni s-a părut exagerat pentru o nuntă de zi care a început de la orele 14. Am adăugat și un bufet cu mix de brânzeturi și fructe uscate pentru a ne asigura că mai domolim poftele carnivorilor. Am vorbit îndeaproape cu managerii Liria pentru a transmite ospătarilor și bucătarilor că toată mâncarea neatinsă trebuie recuperată. După estimările noastre, am recuperat jumătate din tort și cel puțin 100 de porții de mâncare din felurile principale și intermediare, suficient cât să îndestulăm peste 30 de invitați la ciorba de potroace organizată a doua zi și să avem noi și ai noștri frigiderele pline preț de vreo trei zile.
Pasul #4: Ceva vechi, ceva nou, ceva împrumutat și ceva albastru…
Cu ținuta mirelui a fost ceva mai greu, nu am fi avut cum să găsim haine potrivite la mâna a doua, aproape că nu a fost o opțiune asta, din păcate. Costumul a fost realizat în cadrul unui atelier local de unde au fost achiziționate și accesoriile. Nu știm de unde provin materialele, nici în ce condiții au fost produse.
În ce mă privește, nu sunt mai deloc superstițioasă și nici o practicantă fidelă a datinilor, cu atât mai puțin a celor nespecifice locului. Așadar, nu-mi amintesc să fi avut nimic albastru, iar singurul lucru nou a fost perechea de teniși din imaginea de mai jos; restul obiectelor care au constituit ținuta mea au fost vechi și/sau împrumutate.
Nu am ezitat nici un moment cu privire la rochia de mireasă. Mi-era limpede că nu vreau una nouă, ci una din materiale recuperate sau din alte rochii donate, de la REDU. Am avut norocul ca prietenii și colegii să-mi găsească o rochie care aproape ca nu a necesitat modificări. Mi-au și creat o a doua ținută din materiale recuperate. Bijuteriile le-am primit de la mama, voalul, pantofii și plicul de la două dintre bunele mele prietene.
Pasul #5: Verighete – una reutilizată și una din material reciclat
Practicile murdare ale mineritului, din care amintesc numai utilizarea cianurii, pe care se bazează mai mult de jumătate din toate minele de aur şi de argint din lume și generarea a zeci de tone de deșeuri doar pentru un inel de 3 grame, au făcut ca purtarea de verighete de aur ca simbol al încununării iubirii noastre să fie, inițial, ultima opțiune.
Căutarea de alternative etice și sustenabile nu a fost un demers ușor. În paralel, ne-am documentat amândoi, eu căutând opțiunile de bijutieri locali (a se citi regionali, naționali) din materiale cât mai naturale, Dragoș aplecându-și atenția asupra materialelor/ elementelor celor mai etice.
Eu m-am oprit asupra lemnului, asupra căruia Dragoș era reticent cu privire la trăinicia materialului pentru inele purtate zilnic, fapt confirmat de bijutierul pe care l-am contactat; el ne-a transmis că nu le recomandă ca inele de logodnă. Apoi, Dragoș a descoperit că cel mai sustenabil material din perspectivă socială, care nu provine din zone de conflict și ca durabilitate ar fi titanul. A și găsit cel mai apropiat bijutier de noi ca distanță, la Budapesta.
În final, cum existau ceva bijuterii de aur în familiile noastre, neutilizate, ne-am gândit că o soluție de mijloc ar fi topirea aurului vechi pentru două inele noi. Numai bine că, printre bijuteriile primite de la mama mea, era și verigheta ei simplă și veche pe care o înlocuise în urmă ceva timp cu una ceva mai sofisticată. Am decis, fără nicio ezitare, că cea veche e numai bună pentru mine și am făcut doar o verighetă nouă pentru Dragoș, la fel de simplă ca și a mea, din aur reciclat.
Pasul #6. Buchetul și lumânările
Apartamentul în care locuim e o mică junglă urbană în devenire, cu zeci de specii de plante în ghivece. Mi-am imaginat de la început buchetul și lumânările de cununie cu plante tropicale de apartament, dar din colecția mea lipsea Monstera deliciosa, cea pe care mi-o doream cel mai mult pentru buchet. Nu obișnuiesc să cumpăr flori sau plante și intenționam să evit asta și pentru marele eveniment, așa că pentru a mă asigura că obțin materialele naturale dorite, am parcurs piste deloc comune, precum a mă opri din alergat prin Copou în dreptul unei terase cu plante frumoase și a cere un pui, a vorbi cu diriginta unui oficiu poștal cu multe ghivece neîngrijite și a pleca cu unul dintre acestea în brațe la birou, a lua legătura cu conducerea unei universități ale cărei holuri erau pline de monsterra etc. Am primit vreo doi pui și vreo două ghivece care nu s-au prins, respectiv aveau frunzele puțin uscate. Abia în săptămâna dinaintea nunții am găsit frunza perfectă pentru buchet într-un alt oficiu poștal. Mă resemnasem cu privire la asortarea lumânărilor cu două frunze mai mici, dar le-am găsit și pe acestea, cu două zile înainte de nuntă, în cabinetul stomatologic la care am mers pentru un periaj profesional.
Am cumpărat și două orhidee totuși și niște ramuri de eucalipt, în rest, buchetul a mai conținut iederă culeasă din grădinile alor noștri, frunze și flori din ghivecele pe care le aveam (aloe, crinul păcii, planta vârf de suliță) și a fost prins cu dantelă recuperată de la REDU.
Lumânările au fost unele mai mici și mai subțiri decât cele comune, chiar și decât cele pentru botez, din ceară naturală, cumpărate direct de la magazinul mitropoliei cu un preț de cinci ori mai mic.
Pasul #7: Decorațiuni realizate manual, acasă
Cu două zile înainte de nuntă, când frații mei au mers să predea către spațiul de evenimente băuturile și parte din logistică, au nimerit peste pregătirile nunții din ziua respectivă și auziseră că florile care urmau a fi montate proveneau din Africa și ar fi costat 15 000 EUR. Dincolo de costurile acestea, care pentru noi erau surprinzătoare, aproape aberante pentru flori care urmează să fie aruncate a doua zi, pe cât de justificate sunt pentru alții, pe atât de puțin suntem conștienți de costurile sociale și ecologice ale creșterii și comercializării florilor. A fost nevoie de un destul de mare heirup din partea prietenilor, pe care suntem norocoși să-i avem, pentru a răspunde și provocării de a nu subcontracta o firmă pentru a realiza decorațiunile și amenajarea spațiului.
Mesele au fost decorate simplu cu vaze cu frunze de iederă și floarea miresei; am cules iederă din vreo cinci surse și am umplut o cadă în săptămâna nunții (da, a fost necesar să fie spălate și alese fir cu fir) și am cumpărat în final floarea miresei, după ce în prealabil, în iulie am comandat semințe și am plantat în câteva grădini în speranța care s-a dovedit deșartă că vor ieși la timp). Au mai fost detalii precum frunze de iederă pe fiecare ștergar, în dreptul tacâmurilor, etichete realizate de Dragoș și scrise de mână de tatăl meu pentru sticle, suporți de lemn pentru meniuri realizate de tatăl socru din resturi lemnoase.
În fotografii mai vedeți și alte flori pentru că prietenii care s-au ocupat de amenajare au avut inspirația de a le propune celor care au avut nunta înaintea noastră, să nu strângă toate florile, încă proaspete, spre a le arunca, ci să le mai lase și pentru a alinta simțurile invitaților noștri.
Elementele de decor pentru spațiu, la care s-a lucrat cel mai mult în prealabil, au fost cele din imaginile de mai sus, cu umerașe de metal transformate în suporți pentru iederă, dantelă, mileuri donate, gherghefuri și materiale recuperate de la REDU. Credite Foto: Tudor Ghioc
Pasul #8: Mărturii trainice, realizate de noi, zero deșeuri
Ne-a fost limpede încă din faza pregătirilor timpurii pentru nuntă că mărturiile vor fi cât se poate de personale și metoda cea mai firească a fost să le facem noi înșine. Și pentru a fi și mai personali, am simțit că cel mai potrivit e să contribuim amândoi la făurirea unor obiecte specifice stilului amândurora. Astfel eu am decis să pregătesc ghivece cu plante și Dragoș să realizeze puzzle-uri din cupru. Nu chiar zis și făcut, când este vorba de aproape 100 de bucăți din fiecare produs.
Pentru mine, partea asta, deși relaxantă, a fost cea mai solicitantă ca timp din toate activitățile pregătitoare. Aveam eu vreo 20 de pui de la plantele din apartamentul nostru și din casele membrilor familiei dar pentru a ajunge la 100, a fost nevoie de un apel pe Facebook. Am primit în final mai mulți pui decât necesari, unii transportați chiar cu trenul de la Vaslui și aduși de Dragoș cu bicicleta acasă 😊, însă oricum, cel puțin unul din zece pui nu s-a prins: le-au putrezit rădăcinile sau s-au mai uscat, așa că nu am avut surplus. Ghivecele și farfuriile au fost toate reutilizate, cumpărate de la magazinul cu produse la mâna a doua a Fundației Un Coup de Main d’Emmaus. Nu le-am găsit pe toate într-o zi, firește, a fost nevoie de vreo 10 vizite pe parcursul a vreo 2,3 luni pentru a realiza întreaga colecție, plus drumuri către ai mei pentru a găuri ghivecile.
Cu mărturiile realizate de Dragoș a fost ceva mai ușor. A avut inspirația de a-i convoca pe viitorii cuscri să îl ajute, astfel că, într-o seară de septembrie, pe parcursul a mai bine de 8 ore, pe lângă degustarea țuicii și a vișinatei, au meșteșugit 105 piese de puzzle.
Pasul #9: Alte (diverse) mărunțișuri
Pe măsură ce avansam cu organizarea nuntii, ne-a devenit din ce în ce mai clar de ce mulți miri își angajează un așa-zis „wedding-planner”: sunt multe mici detalii care trebuie avute in vedere, sincronizate cu alți oameni (prestatori de servicii). Întrucât noi am hotărât sa ne ocupam de toate aceste aspecte personal, am făcut munca de echipă și pentru lucrurile mai mărunte, încercând sa le facem pe toate cat s-a putut de „eco-bio” (așa cum spunea Dragoș in glumă). De exemplu:
Pasul #10 Neutralizarea amprentei de carbon
Întotdeauna mi-au plăcut cuplurile cosmopolite și am ajuns, în final, să mă mărit cu un cetățean româno-german. Dacă e să luăm viețile noastre împreună în ani, o treime din durata lor ne-am trăit-o în strainatate și călătorind, drept care avem prieteni pe toate continentele. Aproape un sfert din invitați au venit cu avionul: cei mai mulți dintre aceștia nu sunt români și reprezintă 19 naționalități diferite. Avem centralizate zborurile lor și știm că acestea au cântărit foarte negativ în amprenta de carbon a evenimentului nostru. Cred că dacă am fi să facem calculele riguros, aproape că nu ar mai conta toți ceilalți pași de mai sus, față de o nuntă convențională, dacă la aceasta ar fi participat doar invitați care s-au deplasat cu mașina, trenuri și autobuze. Planul nostru este să neutralizăm cele aproximativ 32 tone de CO2 prin plantarea a cel puțin 10 arbori pentru fiecare zbor, respectiv a 500 de arbori. Visul meu este să fac o întreagă pădure până mă pensionez, cu zeci de mii de arbori. Sper ca Dragoș să mi se alăture în îndeplinirea lui, dar știu sigur că cel puțin numărul de mai de sus de puieți vor prinde rădăcini și vor ajunge maturi.
Întotdeauna este loc de mai bine
Poate v-am obosit sau plictisit scriind și spunând asta, dar nu mă simt inspirată să închei altfel. Sunt o sumedenie de lucruri pe care am fi putut să le facem mai bine și nu am făcut-o fie pentru că nu le-am putut controla, fie că ne-am înhămat la prea multe, fie că nu am fost suficient de determinați. Ne-am poticnit în multe și aș scrie că învățăm din greșeli, dar nu-mi doresc ocazia să mai repet organizarea unui astfel de eveniment. Da, deși târziu, fiecare dintre noi nu ne-am căsătorit decât o dată, așa că nu am făcut-o cu experiență. Oricât de mult ne-a plăcut și ne-a bucurat și traseul pregătirilor și evenimentul în sine, nu am repeta experiența spre a ne conserva energia și resursele limitate, deopotrivă ale noastre și ale planetei – a fost prima noastră nuntă și sperăm că și ultima!
Fii parte din schimbarea pozitivă pe care încercăm să o producem în lume, zi de zi.
