Oameni și frigidere

Cristina Căpitănița
Cristina Căpitănița
Mar 3, 2023
Oameni și frigidere

Frigiderul e invenția care, pe lângă că reduce significativ irosirea și aruncarea hranei, ne face să interacționăm zi de zi. Pe lângă asta, conviețuim și cu alte persoane în frigider sau poate și cu animale. Un spațiu atât de închis, cu o putere atât de mare asupra noastră, care ne depozitează hrana. Dar uneori ne atrage poate de prea multe ori, ne face fericiți, dar și ne culpabilizează.

Text și fotografii realizate de Amalia Spînu

Relationship.

O imagine de ansamblu cu oameni și produse alimentare o vedem personal mai ales prin prisma producătorilor locali, dacă mergem la piață, la târg și dacă noi ne producem mâncarea. Ca de la om, la om, cum s-ar zice.

Perspectiva se micșorează, în magazine și supermarket-uri. Acolo mai vedem doar produsele, iar la restaurant ne bucurăm de ceva deja transformat. Nu mai vedem starea inițială, nu știm prea multe despre originea lor. Perspectiva se mărește, când noi intrăm în rol și produsele ajung la noi acasă, pe masă, în frigider, pe raft, în cămară, poate în sertar.

Ne întoarcem la imaginea de ansamblu care surprinde relația om-hrană. Noi-hrană. Eu-hrană. Câți dintre noi știm de unde vine hrana pentru fiecare zi? Câți dintre noi ne gândim la impactul hranei asupra noastră? Câți ne procurăm hrana în fiecare zi sau de câte ori săptămână?

Frigiderul e invenția care, pe lângă că reduce significativ irosirea și aruncarea hranei, ne face să interacționăm zi de zi. Pe lângă asta, conviețuim și cu alte persoane în frigider sau poate și cu animale. Un spațiu atât de închis, cu o putere atât de mare asupra noastră, care ne depozitează hrana. Dar uneori ne atrage poate de prea multe ori, ne face fericiți, dar și ne culpabilizează.

10 oameni din Cluj-Napoca și-au deschis nu doar frigiderele, cât și mintea la câteva întrebări despre relația lor cu frigiderul și hrana.

Întrebări:

  1. Cum te simți dimineața/ seara când deschizi frigiderul?
  2. Ți se întâmplă des să deschizi frigiderul și să nu mânânci nimic?
  3. Cum te influențează frigiderul pentru ce ai de gătit?
  4. Cum e relația ta cu frigiderul?
  5. Cât de intimă e relația ta cu frigiderul?
  6. Mănânci tot ce ai în frigider?
  7. Pe ce criterii îți alegi hrana?
  8. De ce e importantă hrana pentru tine?

Petru, 21 de ani, student

Îi place foarte mult să mănânce brânză, cu toate că telemeaua e scumpă și asta îl întristează foarte tare. În momentul de față, din cauza posibilităților, îi pare rău că nu poate să susțină un alt tip de hrană decât cea provenită de la supermarket.

Împarte frigiderul cu prietena lui.

Relația cu frigiderul

,, Dimineața sunt foarte fericit să deschid frigiderul pentru lapte. De obicei mănânc cereale cu lapte, iar seara, în mare parte din lună sunt destul de trist, nu chiar foarte trist, dar trebuie să mă gândesc ce îmi permit să fac. Mi se întâmplă des să deschid frigiderul și să nu mănânc nimic sau să ronțăi ceva ce am pe lângă frigider, pentru că nu am destule ingrediente să îmi fac ce vreau de mâncare și alteori pentru că sunt prea obosit. Cam 80% din alimente sunt în frigider și asta mă ajută să decid ce să gătesc, în afară de spagetti sau altele.
Îmi place să gătesc, chiar dacă nu știu să fac foarte multe lucruri diverse. Deseori fac mai multe tipuri de ouă și spaghetele sunt preferatele mele, alături de mămăligă și ciorbă.
Frenemies, aș descrie relația cu frigiderul. Dacă e o lună bună și îmi gestionez mai bine banii ca să îmi iau mai mult decât un pateu și niște șuncă, atunci mă bucur când văd că frigiderul are culoare. Mă simt mai împlinit. Dacă văd că sunt doar câteva lucruri, e destul de enervant.
Îmi place să le gătesc oamenilor care vin în vizită sau să le ofer ceva ca să nu aibă ei contact cu frigiderul meu. Dar în principiu nu am o problemă dacă îl deschid să pună ceva în el.
Mănânc aprope tot ce am în frigider.”

Hrană, criterii, importanță

„Ce e ieftin și bun. În mare parte îmi iau lucrurile de la supermarket-ul de lângă mine, piața e prea departe. Nu am mașină ca să car lucrurile, deci cel mai la îndemână e supermarket-ul.
Hrana e importantă ca să mă țină în viață, să am energie să treac prin zi cu toate task-urile pe care le am. Dacă e o zi mai lungă, simt pe parcursul zilei că mor de foame și încearc să mă mențin.”

Monica, 25 de ani

Optimistă convinsă, motivată și cu o determinare absolută de a vedea binele și frumosul în orice și oricine. Are o dorință nestăvilită de a face lumea un loc mai bun.

Nu mai împarte frigiderul cu nimeni.

Relația cu frigiderul

„Nu simt neapărat ceva dimineața sau seara când deschid frigiderul. Mă gândesc de ceva timp că e gol și că ar trebui să mai cumpăr chestii. Nu simt ceva anume, ci am gânduri raționale.
Nu am mai gătit de când m-am mutat în noua locuiță, nu am avut timp. Dar de obicei frigiderul dictează ce gătesc, când gătesc. Îmi place să gătesc, e o satisfacție să creez ceva cu mâinile mele.
O relație platonică cu siguranță. Nu aș spune că am o relație în acest moment, poate în trecut aș fi spus că aveam o relație love-hate relationship, dar acum fiind gol… Există, este în casă și mă pot baza pe el să îmi păstreze alimentele intacte. Nu am o relație intimă, oricine poate să îl deschidă oricând.
Nu reușesc să mânânc tot, tot și chiar dimineață am aruncat o clementină.”

Hrană, criterii, importanță

„Cât mai sănătoasă, dar și sățioasă și să îmi aducă plăcere.
Am comandat într-o zi ceva super sănătos, ceva ce tot vezi pe la influenceri, dar a fost prea dubios pentru gusturile mele.
În ultima vreme îmi aleg hrana pe criterii mai nutritive: să conțină mai multe legume, să fie mai sănătoasă, să nu fie prăjită, să nu fie grasă, să nu fie cu foarte multe făinuri. Nu îmi aleg hrana din punct de vedere local, dar știu o firmă în Cluj care dă și apa prin catering locally sourced.
Hrana e un combustibil pentru mine, pentru ca să pot face în fiecare zi tot ce vreau. Ne alimenteză zilele.”

Mădălina, 29 de ani

Este o persoană deschisă, creativă și cu multe idei, uneori nerăbdătoare și pe fugă. Vrea să facă prea multe lucruri deodată.

Mai împarte frigiderul cu prietenul ei.

Relația cu frigerul

„Dimineața e foarte important pentru mine să mănânc, de obicei sunt foarte nerăbdătoare. Seara, îl deschid de obicei ca să pregătesc ceva , dar nu mai sunt la fel de încântată după o zi de muncă.
Există momente când deschid frigiderul și nu mănânc nimic. Uneori mă plictisesc și parcă aș mânca ceva, dar n-aș mânca ceva. Nu vreau mâncărurile pe care le am în frigider, totuși deschid frigiderul ca să văd dacă-s acolo.
Nu mă influențează frigiderul, ci eu îl influențeaz pe el. De obicei îmi fac o listă cu ce vreau să mănânc în fiecare sâptămână și ce-i în frigider e parte din meniul săptămânal. E mai organizat. Îmi place să aloc mai mult timp cumpărăturilor și le fac în weekend. Îmi plac și cumpărăturile online, că sunt mai puține tentații. Dar e foarte important să am o listă.
Având în vedere că sunt mesele planificate, nu prea arunc mâncare.
Nu m-am gândit că am o relație cu frigiderul, dar sună interesană cumva. Ne-an domesticit unul pe altul și am găsit compromisuri. Nu a fost tot timpul bine, dar în ultimii ani a devenit o relație bună și ne respectăm nevoile unul, altuia.
Dacă cineva mi-ar deschide frigiderul, m-aș simți puțin reținută la început, dar reușesc să mă relaxez destul de ușor.”

Hrană, criterii, importanță

În funcție de ce vrea stomacul. Trebuie să împac mai multe cerințe, din cauza unor probleme de sănătate. Contează foarte mult când îmi aleg alimentele, trebuie să fie ceva care să nu declanșeze ceva. E important să am câte ceva din fiecare categorie: carbohidrați, proteine, legume, etc.
Mi-ar plăcea să existe un market doar cu produse locale. Înainte stăteam mai aproape de piață și mergeam mai des, dar acum e mult mai ușor să le găsești pe toate adunate la supermarket. E fain la piață!
E foarte importantă hrana pentru mine, ca să ne țină activi și sănătoși. Îmi place mâncarea și vreau să mănânc chestii care-s bune pentru mine. Vreau să împac și partea de stomac, sănătate, să fiu în armonie cât de cât.”

Andrada, 38 de ani
Îi place foarte mult să danseze și îi plac copiii și copacii.
Sunt 4 oameni care împart frigiderul, dar mai vin și alte persoane în vizită care mai pun sau mai iau lucruri.

Relația cu frigiderul

„Mă simt foarte bine când deschid frigiderul, pentru că acum avem ordine. Dar acum câteva zile nu mă simțeam deloc bine. Era dezordine și nu găseam nimic.
Dacă vreau să gătesc, îmi planific și cumpăr dinainte, iar frigiderul mă influențează doar dacă stă un aliment acolo de ceva vreme și atunci construiesc ceva de gătit în jurul lui. Când locuiam doar cu prietenul meu, reușeam să măncăm tot, dar acum e puțin mai haotic.

Relația cu frigiderul e destul de apropiată, dimineața vin și îmi iau cafeau de pe frigider ca să o pregătesc. Am pe frigider post-its, notițe și ce amde făcut. E printre primele obiecte cu care interacționez dimineața, iar pentru muncă îmi pregătesc mâncarea tot din el.
Cum stau cu mai multe persoane, într-o casă comună, aveam o frică că îmi va dispărea mâncarea, dar etichetele au salvat situația. Deși la început mă simțeam ciudat că le pun, tocmai ca să îmi marchez teritoriul cumva.”

Hrană, criterii, influență

„Criterii care să nu finațeze și să nu susțină cruzimea față de animale, împotriva animalelor și exploatarea animalelor. Criterii vegane din motive etice și e super simplu. În casă avem toate aceste produse și toți ne înțelegem pe această dietă. În frigider avem doar produse vegane.
Hrana e importantă ca să trăiesc, să lucrez, să mă mișc. E foarte important pentru mine să fac ceva tactil, fizic când vin de la muncă și asta mă ajută să nu îmi foloasesc partea intelectuală. Astfel, tai bucățele de legume, gătesc. Îmi place să gătesc cu cineva, pentru cineva, să mănânc cu cineva și momentele astea sunt foarte importante. Cu rădăcini fie în familie sau chiar de milenii de când trăiam în peșteri și mâncam împreună. Hrana, o nevoie atât psihologică, cât și fizică.”

Evelina, 25 ani
Artistă de bandă desenată
Împarte frigiderul cu prietenul ei.

Relația cu frigiderul

„Dacă îmi fac cumpărăturile și frigiderul e plin, mă simt foarte bine și dimineața și seara. Dar dacă e în perioada când nu are prea multe, nu mă simt prea bine. Îl deschid cu sens tot timpul.
Gătesc în funcție de ce am în frigider, dar mai mult în funcție de ce pofte am. Dacă nu am tot în frigider, atunci cumpăr în plus. Acum nu gătesc foarte des în perioada asta, poate o dată, de două ori pe săptămână. Mi-ar plăcea și mai mult, dar nu am timp.
Relația cu frigiderul e una bună, dar ceea ce nu îmi place e faptul că uneori cumpăr mai mult decât trebuie. Nu știu să calculez și arunc mai multă mâncare decât mi-aș dori.
Poate că mi-ar plăcea ca frigiderul să răcească mai mult, ca să țină unele legume mai mult. Am grijă de frigider și îmi place să îl curăț, să fie organizat și ordonat, chiar dacă nu gătesc foarte mult.”

Hrana, criterii, importanță

„De gust. Să fie fresh. Trebuie să îmi placă mâncarea. Îmi place să iau legumele de la un aprozar care pare o sursă locală, fără ambalaje.
Hrana e importantă ca să îmi aline foamea. E foarte important să nu îmi fie foame, altfel sunt irascibilă. De asta e important să am mereu mâncare, poate de asta și cumpăr așa mult. De frica de a nu avea sau a rămâne fără hrană.”

Adela, 38 de ani
Îi place să facă mentorat cu oamenii și să îi ajute să se redescopere în lumina lor cea bună.
Adela mai împarte frigiderul cu pisica ei, Hero.

Relația cu frigiderul

„Dimineața nu prea îl deschid pentru că mănânc doar când mi se face foame, mai spre prânz. De regulă cam știu ce am în frigider. Mă simt bine, fericită și entuziasmată când mănânc micul dejun.
Seara în schimb, e mai multă vină pentru că un moment de guilty eating, decât de foame. Aș vrea să mă surprindă frigiderul cu ceva neașteptat sau să îmi pice ochii pe ceva, pentru că de multe ori se întâmplă să uit că am ceva în frigider și atunci e un moment surpiză.
De cele mai multe ori, frigiderul e un partner bun, mai ales pentru plăceri vinovate.
De câteva ori pe săptămână deschid frigiderul și nu mănânc nimic.
Frigiderul mă influențează mult pentru ce am de gătit, dar în funcție de ce am stabilit: dacă îmi fac salata, mâncare caldă sau ceva care e rece. Mai mult, procesul de achiziție din timpul cumpărăturilor mă influențează direct.
Când eram mai tânără și am trecut prin mai multe perioade în care mâncam foarte compulsiv, relația cu frigiderul era destul de proastă și mă îngrășasem. Nu era neapărat best friend. De când mănânc mai sănătos și este plin de verdețuri avem o relație foarte bună. E un fel de oglindă și îmi reamintește mereu că fac ce trebuie, iau deciziile bune la timpul potrivit și mă pozitivează, îmi dă încrede. Îmi dă sentimentul că sunt on the right track.
Nu am nicio problemă ca cineva să îmi vadă frigiderul și chiar de când intră cineva în casă, le zic ce pot să ia din frigider dacă au nevoie. Nu simt că am ceva de ascuns și nici familia mea nu era secretomană cu interiorul frigiderului.”

Hrana, criterii, importanță

„Sănătate, să fie verde, să fie natural și să îmi dea sentimentul că am opțiuni bune fără să mă facă să mă simtă guilty. Cred că dacă aș avea mai multă mâncare rea în frigider, m-ar face mă simt prost. Cum majoritar sunt verdețuri și arată bio-eco-friendly, mă ajută să îmi cresc încrederea în mine și self-image.
Hrana e importantă pentru mine, deoarece ceea ce consumăm ne afectează calitatea energiei din corp, a emoțiilor și modul în ne funcționează mintea. Hrana nu e doar ceva ce ne ține în viață, ci este the fuel care ne echilibează și ne aduce mai aproape de cine suntem noi cu adevărat. Ne reprezintă și ne face responabili, ne asumăm propriul drum al fericii!”

Andrada, 23 de ani
Îi place să asculte muzică, face yoga, vrea să călătorească și să învețe cât mai multe limbi.
Andrada mai împarte frigiderul cu încă două persoane. Uneori nu e suficient loc, dar e super că împărt și mai schimbă mâncare între ele.

Relația cu frigiderul

„Abia aștept să deschid frigiderul de fiecare dată când mănânc ceva și mă gândesc la următorul moment în care voi deschide frigiderul și cât de fericită voi fi. Uneori deschid frigiderul, mă uit, poftesc ceva, nu găsesc și îl închid.
De multe ori chiar stau în fața frigiderului și mă gândesc ce aș putea să fac dacă nu am idei de gătit. Dacă ceva nu arată prea bine sau urmează să se strice, încearc să mă învârt în jurul lui pentru a scoate ceva bun. Nu vreau să fac risipă.
Love-hate relationship cu frigiderul. Uneori mânănc prea mult și mă simt vinovată, alteori când am de toate sunt foarte fericită. Dar din cauza binge eating-ului, care se întâmplă destul de des, e love-hate.”

Hrană, criterii, importanță

„Îmi place să îmi plănuiesc mesele, dar poftele și rețetele pe care vreau să mi le fac sunt importante. Sunt unele lucruri pe care le am mereu în frigider: legumele, tofu, ouă și brână, iar carne mai rar. Nu poftesc.
Cum îmi place mâncarea asiatică, merg la magazinele unde găsesc acele produse, deci nu prea e ușor să consum local, doar dacă m-aș muta pe alte continente.  Mai nou, sănătatea îmi aduce hrana pe alt plan, trebuie să îmi iau toți nutrienții. Sunt fericită să simt gusturi noi și îmi place foarte mult să mănânc.”

Diana, 33 ani
Degrowther până în măduvă. Îi este drag de natură și e pentru (re) conectarea la un ritm de viață mai domol, mai firesc cu mai mult accent pe calitate si sens, adica buen vivirul ăla așa cum a venit de la mama lui. Are 2 căței și o pisică, și cu asta sunt mai multe animale non umane în casă . Grădinărește mai amatoricește așa pe principii de permacultura, după cum apucă, dar suficient cât să aibă și de dat câte un pic. Visează la comunități solidare în jurul resurselor, hranei și altor mijloace de trai. Din fericire și altii visează la asta deci e optimistă.
Mai împarte frigiderul cu prietenul ei.

Relația cu frigiderul

„Mă simt înfometată la deschiderea frigiderului și îl deschid pentru că îmi e foame. Nu îl deschid fără un scop clar.
Ce am în frigider e strâns legat de ce voi găti, deoarece am un plan. Încerc să îmi facă un plan cu ce voi găti, dar nu îmi iese mereu. Când gătesc, gătesc dintr-o tură mai multe feluri de mâncare. Gătesc legume în toate felurile și depinde de perioade când am o fixație pe ceva. Într-o vreme eram nebuni cu sushi, în altă perioadă am mâncat spetzele, ceva mâncare nemțească de la BUNT. Fiind vegetariană, legumele sunt baza.
Nu știu dacă am o relație cu frigiderul, mai mult decât cu orice altceva din casă.
Dar dacă ar fi o relație cu mâncarea, ar fi altfel. Revenind la frigider, îmi place să fie diversitate în interior și să fie colorat. Îmi place să fie aranjat, dar există cam o luptă între noi. Deși vreau ca fiecare raft să fie pentru ceva specific, îl găsesc deseori anapoda și le aranjez din nou.
Nu mă deranjează dacă cineva îmi deschide frigiderul, doar dacă nu e curat. Nu mi se pare ceva intim, deosebit.”

Hrana, criterii, importanță

„Local și sănătos în principiu.
Îmi aleg hrana pe criterii de distanță, hrană locală și pe cât posibil sourcing-ul mic la toate. Mai puțin când nu am timp să mă organizez, ceea ce se mai întâmplă. Cunosc majoritatea oamenilor de la care cumpăr, dar nu avem neapărat o relație. Îi știu și iau de la ei.
Îmi place să mănânc, sunt pofticioasă și să îmi fac chestii care îmi pică bine. În ultima vreme nuanța de sănătate a devenit mult mai importantă decât era în trecut, pentru care probleme de sănătate au nevoie să se regleze prin alimentație. E mult mai important acum și nu e la fel de ușor ca acum 5 ani. Disciplina e mult mai importantă acum.”

Dana, 46 de ani
Biolog, vrea să trăiască cât mai mult în armonie cu ea și natura.
Împarte frigiderul cu soțul și fiul ei.

Relația cu frigiderul

„Îmi aduc aminte că trebuie să țin dietă când deschid frigiderul dimineața.
Încerc să scoat mai multe legume, și mai puține brânzeturi, lactate… Tocmai ce am primit un seu de rață, ceva ce nu am mai mâncat de 20 de ani.
De obicei gătesc ce am în frigider, ca să nu fac risipă.
Love-hate relationship, așa aș descrie relația cu frigiderul. Mi-ar plăcea să trăiesc mai minimalist, să mănânc doar niște orez cu câteva legume fierte, ceva simplu. Dacă aș fi singură ar face asta, dar gătind pentru familie devine mai complicat.”

Hrana, criterii, importanță

„Să fie cât mai puține pesticide. Sunt abonată la Coșul Țăranului, unde credeam că se face agricultură ecologică, dar am aflat că este tradițională între timp. Îmi iau alimente bio din supermarket, încearc să reduc plasticul cât mai mult, dar nu reușesc în totalitate.
Dintr-un anumit punct de vedere suntem ceea ce mâncăm. Contează calitatea alimentelor pentru a ne ține sănătoși, viguroși și bucuroși!”

Andreea, 26 de ani

Este medic rezident.
Frigiderul se împarte între trei persoane și fiecare are raftul ei, plus o parte comună.

Relația cu frigiderul

„Dimineața sunt destul de relaxată când deschid frigiderul, mă gândesc ce mic dejun nou mai pot să creez. Micul dejun e cea mai importantă masă pentru mine. Seara sunt sleită de puteri, fără chef și e o mare discrepanță. Mănânc pe fond de oboseală, nu mai am energie și fac cele mai proaste decizii alimentare. Nu mă mai gândesc ce e sănătos. Când deschid frigiderul mă gândesc mereu dacă chiar vreau să mănânc, sau e pe fond emoțional și doar vreau să introduc ceva în mine ca să compensez.
Frigiderul mă influențează mult pentru ce am de gătit și încerc să am alegeri cât mai sănătoase. Dacă știu că am ales ce e mai sănătos și e în frigider, automat voi găti mai sănătos. Îmi place să gătesc, îmi iau timp-vreo două ore și sunt fericită dacă știu că e făcut de mine și mai ales când nu mai trebuie să îmi pun întrebarea când mă întorc de la servici: Oare ce am în frigider?
Sunt prieteni și chiar am lucrat la relația asta din 2020, din pandemie. Mi-am schimbat total stilul alimentar, până atunci a fost foarte haotic.
Sunt confortabilă dacă cineva mi-ar deschide frigiderul, mai puțin poate în ziua de vineri când de obicei e gol până în momentul când îmi fac cumpărăturile.”

Hrana, criterii, importanță

„Primul criteriu ar fi cantitativ. Să nu cumpăr foarte multă mâncare pe care nu aș folosi-o și pe care ar trebui să o arunc. Cumva, cu schimbarea stilului alimentar am învățat de câtă mâncare am nevoie într-o săptămână ca să nu se strice.
Al doilea ar fi să am cât mai multe legume și fructe.
Să știu că respect proporția de carbohidrați, proteine, lipide. Cât mai mulți carbohidrați și proteine! Și culoarea, trebuie să am alimente colorate care să mă îmbie să le cumpăr și să le mănânc, dar și cât mai mult verde. Mi-ar plăcea să iau și produse locale, dar sunt mulți factori de timp, disponibilitate, nu am mașină și asta mă face să aleg supermarket-ul.
Hrana îmi dă energie, buna dispoziție. Eu îmi iau foarte multă fericire din hrană! Contează foarte mult pentru starea mea psihică, dacă știu că am mâncat alimente bune, sănătoase și am grijă de ceea ce mănânc, automat corpul meu se simte fericit. Și dacă corpul meu se simte fericit, eu pot să îmi duc toate treburile până la capăt în ziua respectivă. Am o relație foarte strânsă între starea mea psihică și starea mea fizică și cum mă simt după ce am mâncat ceva. Imediat știu cum reacționează corpul meu!”

Articolul „Oameni și frigidere” este realizat de Amalia Spînu.

Amalia este o pasionată de viață verde, poate că de asta îi plac și salatele atât de mult. Sau plantele comestibile, natura în toate direcțiile ei. Dar îi plac în egală măsură și oamenii cu care ar sta cât mai mult la povești ca să creeze, viseze, danseze, să facă pique-nique sau să se cațere.

Acest material este rezultatul muncii creatorilor de povești vizuale narative care au participat la „Atelier de fotojurnalism. La intersecția dintre Schimbări climatice, Hrană și Drepturile Omului”, facilitat de Ioana Moldovan și organizat de asociația Mai bine, din Iași.

Distribuie
Cristina Căpitănița
Cristina Căpitănița
Mar 3, 2023
Generează schimbarea pe care o dorești

Intră în comunitatea donatorilor de mai bine

Fii parte din schimbarea pozitivă pe care încercăm să o producem în lume, zi de zi.

Abonează-te la newsletter-ul nostru informativ pentru a fi la curent cu toate știrile și evenimentele organizate de Mai bine.
Prin abonare, ești de acord cu Politica  de confidențialitate și îți dai acordul pentru a primi noutăți de la Mai bine pe email.
Mulțumim! Cererea de abonare a fost primită!
A fost întâmpinată o eroare la trimiterea formularului. Te rugăm să mai încerci o dată.
© 2009 - 2024 Mai bine. Toate drepturile rezervate.
Pagină web actualizată în cadrul proiectului Iașul Sustenabil,
finanțat de Primăria Municipiului Iași.