Ilustrație realizată de Dana Tanasă
De fiecare dată când mă gândesc la natură, primele imagini vin din copilărie, din verile pe care le petreceam cu verișorii, în mijlocul unui păduri, la cantonul unchiului meu pădurar.
Toate sunt colorate de un verde întunecat, prin care răzbat raze translucide de soare ce freamătă și absolut toate au pe fundal un sunet, un tremur constant de băzăituri, mișcări de aripi, crengi de brazi înalți care se unduiesc în vânt, clipocit de apă, mugete și vuiete care se contopesc într-un miros viu pe care eu îl mai simt doar atunci când îmi aduc aminte. Dar îmi aduc aminte des și instinctiv.
De exemplu, prind câte o mică frântură atunci când miros o floare, când mă adăpostesc la umbra unui copac, chiar și atunci când stau întinsă pe patul din dormitor și urmăresc minute bune viața monotonă de la oraș a păianjenului de pe tavan.
Mi se reactivează amintirile pe de-a-ntregul, vin grămadă peste mine iar eu mă las pradă și simt furnicături de insecte pe corp, râme reci și lungi în palmă, cozi mici sau mari care mă lovesc jucăuș, miros de rășină, am gura încleiată de siropuri din plante și fructe prea coapte și port pământ sub unghii.
Miros toată a pământ frământat de o rețea vie care lucrează mereu, fără direcție, fără scop și fără să obosească.
Deseori mă gândesc la cum îmi pot revitaliza viața în momente precum acestea și la cum pot trăi în convivialitate și în armonie cu natura, atât cu cea din mine cât și cu cea din afara mea.
Cum pot adopta un stil de viață regenerativ, cum pot să fiu parte din freamătul constant și cum îl pot alimenta pentru ca el să-și continue fluxul?
Să ai grijă de natură înseamnă să ai grijă de tine; Din momentul în care am ajuns să lucrez la asociația Mai bine, acest truism a început să capete noi înțelesuri și să ia noi forme pentru mine. Poate mai mult ca niciodată, datorită numeroaselor activități de educație și de protejare a mediului pe care le întreprindem, am început să observ și să simt cât de dependenți și de interconectați suntem noi oamenii cu tot ceea ce ne înconjoară, prin tot ceea ce facem. Cât de fragilă a ajuns să fie pânza vieții care ne ține pe toți laolaltă, pe acest Pământ!
Pentru a înțelege mai bine ideea că natura suntem noi sau că noi suntem natura este nevoie să adoptăm o gândire ecologică și să nu rămânem blocați în dualismul oameni / natură. Să facem trecerea de la ființe umane la ființe vii.
Este necesar să încercăm să ne privim pe noi oamenii ca ființe vii care există între alte ființe vii și că tot ceea ce ne înconjoară (indiferent dacă locuim într-un oraș sau într-un sat), este viu.
Haideți să facem împreună un scurt exercițiu vizual: ce imagini vă vin în minte atunci când auziți următoarele cuvinte: paraziți, limacși, târâtoare, gândaci, dăunători, acarieni, viermi, streche, gângănii..și cu ce senzații le asociați?
Aveți poate (ca și mine de altfel acum ceva vreme) instinctul de a cumpăra o soluție care să vă scape cât mai repede posibil de aceste “probleme”? Poate un insecticid chimic puternic pe care să-l folosiți pentru a combate insectele dăunătoare? Care să omoare INSECTELE DĂUNĂTOARE? Insectele acelea, ființe vii dar și dăunătoare?
Dacă răspunsul este pozitiv, vă rog să mai așteptați puțin înainte de a vă grăbi în a vă transforma voi înșivă în dăunători ai insectelor nedorite.
De când mă știu am fost fascinată de semantică, de puterea pe care noi oamenii o avem în a da sens cuvintelor și nu de puține ori ceea ce poate părea o joacă de cuvinte m-a pus pe gânduri și m-a determinat să reanalizez și să trec prin filtrul logicii personale noțiuni preconcepute.
în sfârșit am omorât gândacii.
Mama și cu mine. Ea a pulverizat,
eu am măturat tavanul și ei au căzut
murind pe umerii noștri, în părul nostru
acoperindu-ne cu roșu. tribul a fost distrus,
oalele de gătit erau din nou ale noastre
și eram bucuroase, curățenia era grațioasă
când aveam 12 ani. doar pentru câteva nopți,
și apoi nu prea mult, visele mele erau sânge
mâinile mele erau lame și era crimă, crimă
peste tot. (Lucille Clifton)
Bunicii mei, oameni vitregiți de vremurile în care au trăit și cu o educație precară mi-ar spune și acum că animalele au o utilitate pentru om. Că de o vită ai grijă pentru a-ți asigura hrana și pentru a-ți ușura munca la câmp, că hrănești un câine pentru că-ți apără casa, că lași mâța pe lângă casă pentru a mânca șoareci, că râmele sunt bune la pescuit, etc.
Le îngrijești și le dai voie să trăiască celor care-ți sunt de folos și le nimicești sau le îndepărtezi pe restul: cârtițe, grauri, gândaci de colorado, muște, rozătoare…și restul câinilor sau pisicilor înmulțite necontrolat.
Și cu toate acestea, generația bunicilor mei a trăit cel mai în armonie și visceral probabil cu restul ființelor vii, de atunci încoace.
Mai mult ca niciodată acum avem nevoie acum să ne scuturăm de ego și să îmbrăcăm haina eco. În gândire întâi și mai întâi dar și practic prin îmbrățișarea unui stil de viață regenerativ.
Natura se degradează peste tot în lume într-un ritm din ce în ce mai alert iar reducerea continuă a biodiversității ne pune mai mult ca oricând viața în pericol. Împreună putem întări pânza vieții dacă alegem să:
“Bucuria e a descoperi o legătură profundă cu natura este că permite fiecăruia dintre noi să vadă fiecare vietate, obiect și idee în cadrul propriei sale rețele complexe. Ne permite să vedem lucrurile simultan în cel mai practic și în cel mai filosofic mod”.
-Tristan Gooley, Cum să te conectezi cu natura, Ed. Vellant
Articol scris de Cristina Căpitănița.
Acest articol este al doilea din 8 care vor fi publicate în cadrul proiectului Connection Regenerator finanțat Erasmus +, implementat de Totel.ly (IS) în parteneriat cu Mai bine (RO).
Versiunea în engleză și islandeză a articolului aici.
Fii parte din schimbarea pozitivă pe care încercăm să o producem în lume, zi de zi.
