Risipa alimentară este o mărturie grăitoare a ineficienței utilizării resurselor și a nesustenabilității lanțurilor alimentare, cu impact negativ asupra tuturor celor trei dimensiuni ale dezvoltării: natură, societate și economie. Este una dintre cele mai ample probleme globale contemporane care, deși începe să primească mai multă atenție și să aibă o vizibilitate mai sporită, rămâne un subiect pe cât de important, pe atât de ignorat sau insuficient abordat.
Ponderea pierderilor și risipei alimentare echivalează o treime din totalul hranei produse, la nivel global (FAO, 2011), ceea ce înseamnă de trei ori mai mult decât hrana necesară pentru întreaga populație a globului, iar valoarea pierderilor reprezintă de șase ori mai mult decât valoarea ajutoarelor globale alocate pentru dezvoltare. Diminuarea sau combaterea acestora sunt condiții sine qua non pentru a îmbunătăți siguranța alimentară și pentru a reduce amprenta ecologică a sistemelor alimentare.
Impact asupra mediului
Deși sunt mai prezente considerentele sociale sau de sorginte morală (sunt mai vizibile și evidente discrepanțele între ratele de subnutriție și foamete în creștere și irosirea la niveluri exagerate a resurselor alimentare), considerentele care țin de impactul negativ asupra mediului sunt deopotrivă importante:
Impactul social
Unul din zece oameni la nivel global suferă de subnutriție cronică și 15% din populația UE se află la limita sărăciei. Conform estimărilor Food Waste Combat, în România, unde 5 milioane de oameni trăiesc la limita sărăciei, mâncarea irosită sau aruncată este de 130 kg pe an pe cap de locuitor, ceea ce reprezintă aproximativ 6000 tone pe zi[2]. Cu mâncarea irosită într-un an în România, se poate hrăni populația orașului Cluj-Napoca timp de 20 de ani[3].
Impactul economic
Hrana nu este risipită în același mod pretutindeni. În timp ce în țările cu venituri mai scăzute risipa are loc rareori în gospodării și 40% se pierde în etapele de post-recoltare și procesare (din cauza infrastructurii proaste și a tehnologiilor de înmagazinare precare), în țările bogate cea mai mare parte a risipei o generează consumatorii. În Uniunea Europeană, se risipesc 88 milioane de tone de hrană care ar putea fi consumată, ceea ce reprezintă o medie de 173 kg de risipă pentru fiecare locuitor al uniunii (din care 53% în gospodării, 19% în etapa de procesare, 12% în servicii alimentare, 11% în etapa de producție și 5% în etapa de vânzare cu amănuntul sau en-gros)[4]. Costurile asociate cu această risipă în EU-28, în anul 2012, sunt estimate la aproximativ 143 miliarde de euro (Fusions, 2016: 32)[5]. Două treimi din costuri sunt asociate risipei alimentare din gospodării.
În cadrul Summitului ONU din septembrie 2015 de la New York, a fost adoptată Agenda 2030 pentru dezvoltarea durabilă, intitulată “Transformarea lumii în care trăim”. În cadrul acesteia este cuprins un set de 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) și 169 de ținte aferente domeniilor cheie identificate. În cadrul ODD 12 – Utilizarea responsabilă a resurselor cu modelele de consum și producție durabile, ținta 12.3face referire directă la combaterea risipei alimentare: reducerea la jumătate a risipei alimentare pe cap de locuitor până în 2030 în etapa de vânzare și de consum și diminuarea pierderilor alimentare în timpul producției și de-a lungul lanțurilor de aprovizionare, inclusiv pierderile post recoltă.
Raportul Special nr. 34 al Curții de Conturi Europene – Combaterea risipei de alimente: o oportunitate pentru UE de a îmbunătăți eficiența utilizării resurselor în lanțul alimentar relatează că, în ultimii ani, lupta împotriva risipei de alimente a dobândit o importanță din ce în ce mai mare și a început să apară pe agendele publice la toate nivelurile politice. În pofida acestor declarații politice repetate, raportul de audit arată că răspunsul Comisiei s-a dovedit a fi din ce în ce mai puțin ambițios de-a lungul timpului, iar acțiunile întreprinse până în prezent au fost fragmentate și intermitente: obiectivele de reducere a risipei de alimente au fost stabilite la niveluri mai mici, obligația ca statele membre să prezinte informații cu privire la risipa de alimente a fost amânată, termenul-limită până la care Comisia trebuia să adopte un act de punere în aplicare pentru a stabili o metodologie comună de măsurare a fenomenului a fost amânată în mod repetat și nu există nici la această dată o definiție la nivelul UE privind risipa de alimente. La aceasta se adaugă faptul că nu a fost definit niciodată un punct de plecare (un nivel de referință pentru un anumit an) pe care să se bazeze obiectivul de reducere a risipei de alimente[6]. Întrebarea la care s-a căutat să se răspundă în cadrul auditului este următoarea: „Contribuie UE la obținerea unui lanț alimentar eficient din punctul de vedere al utilizării resurselor, printr-o combatere eficace a risipei de alimente?” Concluzia Curții a fost că, la momentul publicării raportului respectiv, luna decembrie 2016, UE nu contribuia la un astfel de lanț alimentar eficient, dar raportul a evidențiat o serie de căi prin care actualele politici ar putea fi utilizate într-un mod mai eficace pentru tratarea problemei, transmițând că multe dintre îmbunătățirile care pot fi aduse nu necesită noi inițiative și nici fonduri publice suplimentare, ci, mai degrabă, presupun o mai bună aliniere a politicilor existente, o coordonare ameliorată și identificarea clară a reducerii risipei de alimente drept obiectiv de politică.
Pe data de 18 aprilie 2018, Parlamentul European în Strasbourg a urgentat statele membre să reducă la jumătate risipa alimentară până în 2030, solicitându-le totodată să raporteze nivelurile risipei alimentare începând cu anul 2020 și să pună la dispoziție stimulente pentru colectarea și redistribuirea hranei nevândute[7],[8]. Noua Directivă (UE) 2018/851 a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 2018 de modificare a Directivei 2008/98/CE privind deșeurile reglementează această țintă de diminuare a risipei/ a deșeurilor cu 50% până în anul 2030. Directiva introduce noi obligații pentru statele membre pentru a reduce nivelurile risipei alimentare în fiecare etapă a lanțului de aprovizionare în vederea atingerii obiectivului. Legislația încurajează de asemenea donațiile de alimente și alte forme de redistribuire pentru consum uman.
O trecere în revistă ale principalelor demersuri în privința diminuării sau combaterii risipei scoate în evidență câteva realități/contexte oarecum paradoxale:
Aproximativ o treime din toate produsele alimentare din România ajung la coşul de gunoi sau sunt irosite, țara noastră ocupând locul 9 în UE, făcând parte din categoria țărilor risipitoare. Cheltuim pe hrană ca un camerunez (45% din venituri), dar risipim alimentele ca un elvețian (33% -50%)[9].
Mai multe studii dedicate subiectului și persoane implicate în acest domeniu exprimă faptul că sunt nivele foarte mari de incertitudine cu privire la cantitățile risipite pe diferite verigi ale lanțului de aprovizionare alimentară, ca urmare a monitorizării foarte slabe sau cu totul inexistente. În ciuda acestui context și, deși, până în 2016, hrana nu era considerată deșeu în România, respectiv nu era reglementată legal în această categorie, în anul 2014, anul combaterii risipei alimentare la nivel global, a fost schițată o primă strategie în această direcție de către Ministerul Mediului pentru ca, în același an, strategia și lucrul aferent acesteia să fie transferată către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Durabile. La momentul scrierii acestui articol, pe pagina web a acestui din urmă minister există o secțiune pe site dedicată risipei alimentare de unde poate fi accesată și analizată o prezentare cu privire la strategia ministerului pentru combaterea risipei, nu și strategia în sine. Ultima actualizare cu privire la evenimente și legate de grupul de lucru pe acest subiect este din data de 4 iunie 2014! Singura minută a întâlnirilor membrilor grupului de lucru este tot din data respectivă. În anul 2015 s-a realizat prima propunere de lege după care grupul s-a oprit.
Legea nr. 21/2016 privind Diminuarea Risipei Alimentare a fost adoptată un an mai târziu, în urma contribuției cu mii de ore de lucru a unor persoane active într-un nou grup de lucru format (printre cei mai activi membri și/sau reprezentanți ai societății civile – SOMARO – Magazin Social, Mai Mult Verde, Ateliere fără Frontiere, Carusel, Centrul de Resurse pentru Participare Publică, Terra Mileniul III, Banca pentru Alimente, Asociaţia Consumatorilor de Produse Alimentare din România – Optimum Cibum). Așa cum transmitea unul dintre aceștia, “societatea civilă a realizat treaba parlamentului”. La momentul respectiv nu exista nici un act de reglementare subsecvent la nivel de uniune sau în altă țară membră, legea fiind unică, prima lege anti-risipă alimentară din UE, adresată întregului lanț alimentar, de la producție la consumator. S-ar putea spune că “am fost mai catolici decât papa” pentru că legea, pe cât de ambițioasă și pe cât de lăudabilă, pe atât de greu ar fi fost de implementat. A speriat mulți actori economici și în final nu a fost aplicată. Pe 26 mai 2017 a fost termenul limită pentru aplicarea legii, pe 30 iunie în același an s-a amânat pentru decembrie 2017 și legea a fost suspendată apoi, pentru ca la data de 18 septembrie 2017 să se lanseze propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.217/2016 privind diminuarea risipei alimentare.
Noua lege – Legea nr. 200/ 2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 217/2016 și hotărârea pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare ale acesteia a fost adoptată pe 30 ianuarie 2019 și a intrat în vigoare pe data de 8 februarie 2019. Pe cât de ambițioasă a fost prima lege, pe atât de lipsită de conținut este a doua. Legea actuală nu produce efecte. În varianta inițială a legii, conform articolului 2 “operatorii economici din sectorul alimentar sunt obligați să întreprindă măsuri de prevenire a risipei alimentare”. În noua versiune a legii, precum și în normele metodologice de aplicare a acesteia, în vigoare de pe data de 8 februarie anul curent, se renunță la obligativitate, termenii folosiți pe parcursul diferitelor articole fiind “în mod voluntar”, “se recomandă”, ”pot să întreprindă”, “pot lua măsuri” etc. Singurele obligații stipulate sunt cu privire la întocmirea de rapoarte anuale de către eventualii operatori receptori de alimente și de către cei donatori.
Organizațiile care derulează proiecte sau furnizează servicii care contribuie la diminuarea risipei alimentare (parte din ele menționate mai sus) și care au participat la consultări, întâlniri de lucru și alte acțiuni de advocacy și-au exprimat dezamăgirea cu privire la această nouă lege. Una dintre concluziile acestora a fost că guvernul s-a poziționat oficial de partea interesului companiilor din industria alimentară, ignorând problemele pe care legea le-ar fi putut rezolva.
Cele mai semnificative inițiative întreprinse în România pentru abordarea risipei alimentare sub formă directă, practică, aparțin sectorului privat, cu precădere celui non profit și neguvernamental. Cu excepția demersurilor din anul 2014 amintite mai sus cu privire la intenția de realizare a unei strategii și a elaborării legilor pentru combaterea risipei (pentru care, în cazul ambelor forme o contribuție semnificativă au avut-o tot membrii societății civile), nu există programe guvernamentale coerente care să abordeze problema.
Cele mai importante inițiative de recuperare și redistribuire a alimentelor aparțin ONG-urilor, sprijinite aproape fără excepție de companii și fără sisteme de încurajare sau susținere din partea administrației publice, la fel cum cele foarte puține studii/cercetări ale problemei realizate în România, au pornit doar din acest sector, fără contribuții din mediul universitar sau academic. De asemenea, proiectele, programele și campaniile de educare și conștientizare aparțin, fără excepție, după informațiile pe care le avem, doar mediului privat.
Recuperare și redistribuire a alimentelor pe cale de expirare:
Zeci de organizații și grupuri de inițiativă au fost și sunt implicate în demersuri de recuperare și redistribuire sau revalorificare a alimentelor pe cale de a deveni deșeuri. Analiza acestora reflectă o multiplicare în trecutul recent și forme foarte variate de organizare și acțiune, de la informal la forme foarte bine organizate, de la inițiative punctuale și marginale, pe termen scurt până la proiecte de durată, permanente care se extind și își măresc impactul. Dintre acestea, cele mai bune exemple includ:
Organizația Somaro, înființată în anul 2010, colectează alimente şi produse esențiale de uz casnic, precum și îmbrăcăminte, încălțăminte, pantofi, etc. de la diferite companii şi le comercializează prim Magazinele Sociale Somaro la prețuri simbolice, cu reduceri semnificative, către clienții cu venituri mici. Întreaga gamă include produse 100 % adecvate consumului dar care nu pot fi comercializate în alte magazine din cauza ambalajului deteriorat sau murdar, deoarece le expiră în curând termenul de valabilitate sau din alte motive. Obiectivul SOMARO este acela de a dobândi resursele financiare necesare acoperirii operațiunilor sale prin vânzarea de produse. Având în vedere că acestea sunt donate, beneficiarii nu achită decât salariile personalului angajat și cheltuieli suplimentare minime. Există în prezent două puncte de lucru în București și în Sibiu și se lucrează în prezent la deschiderea celui de-al treilea în Pitești.
Rețeaua băncilor de alimente din România a debutat cu Asociația pentru Colectarea și Distribuția Alimentelor, înființată în luna iulie 2016, cu scopul de a crea un instrument prin care produsele alimentare și de igienă personală aflate în termen de valabilitate, precum și cele care nu mai sunt necesare deținătorilor, dar care sunt bune pentru utilizare, să fie colectate, depozitate corespunzător și apoi redistribuite gratuit organizațiilor care oferă servicii persoanelor defavorizate. Conform ultimelor date de pe pagina web a asociației, avem bănci de alimente în București, Roman și Cluj Napoca, care au colectat până în prezent 212 tone de produse, echivalentul a 600 mc de marfă cu o valoare de peste 3 120 000 RON preluate de la 20 de companii, de o valoare de aproximativ 678 000 EUR. Alimentele sunt donate către 72 de organizații neguvernamentale, care au un număr estimat de peste 18 000 beneficiari persoane vulnerabile.
Proiectul Bio & Co al Asociației Ateliere Fără Frontiere derulează un program de solidaritate alimentară care previne risipa alimentară și a deșeurilor biodegradabile care ajung la depozitele de gunoi fără soluție de valorificare, dar și a sărăciei și excluziunii.
Educare și conștientizare
Food Waste Combat – inițiativă demarată din anul 2012 este în prezent cea mai activă din România pe educația anti-risipă. Membrii inițiativei au scris și publicat prima carte pe subiectul risipei din România și un ghid de consum și au realizat campanii de sensibilizare a cetățenilor prin prezentări în școli, proiecții de filme, cine comunitare cu sute de beneficiari.
Asociația MaiMultVerde, în parteneriat cu www.foodwaste.ch şi Centrul de Resurse pentru Participare Publică, a implementat în perioada martie 2016 – mai 2017 proiectul „România împotriva risipei de hrană”[10] cu obiectivul general de a creşte rolul şi gradul de informare şi implicare a societăţii civile şi publicului larg în procesul de realizare şi implementare a politicilor publice din România în domeniul reducerii risipei de hrană. Mesajul proiectului a ajuns la peste 1 000 000 de persoane, prin informarea publicului larg despre problema risipei de hrana în cadrul unei caravane educaţionale în şapte oraşe din ţară, prin participarea la târguri agroalimentare, acţiuni de informare în hipermagazine, şi prin realizarea unui documentar pe tema risipei de hrană în România şi a unor clipuri animate care prezintă sfaturi pentru reducerea risipei.
Asociația Protecția Consumatorilor Info Cons este activă în domeniu din anul 2012. În prezent implementează un proiect european Abordarea globală privind risipa alimentară prin educație nonformală și desfășoară o Campanie de informare si educare a consumatorilor cu privire la risipa alimentară, în parteneriat cu MADR;
Terra Mileniul III a implementat și implementează deopotrivă proiecte educative și de acțiune directă pentru a veni în sprijinul diminuării și combaterii risipei precum proiectul “Prea bun pentru a fi risipit” – un proiect educational privind deșeurile alimentare destinat elevilor implementat în anii 2016 și 2017 și proiectul ”Romanul prețuiește mâncarea”, proiect derulat cu sprijinul Primăriei Municipiului Roman, începând din anul 2018.
În urma acestei analize și consultării mai multor persoane preocupate activ de problema risipei alimentare, s-au identificat următoarele concluzii cu privire la căile de acțiune pentru combaterea acesteia, pornind de la premiza nevoii urgente de acțiune și de la recunoașterea nevoii de abordări cât mai specifice în propunerile de politici publice.
Deși problema este complexă și trebuie abordată cu viziune pe termen lung, holistic/ integrativ interministerial (cel puțin Ministerul Mediului, Ministerul Finanțelor, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale) și intersectorial (administrațiile publice, mediul academic, companii și ONG-uri), urgența combaterii și diminuării risipei alimentare generează nevoia de acțiune aici și acum cu măsuri ale căror rezultate pot fi obținute pe termen scurt. Considerăm, ca și concluzia auditului Curții de Conturi Europene menționată mai sus, că multe dintre îmbunătățirile care pot fi aduse, nu necesită noi inițiative și nici fonduri publice suplimentare.
Monitorizarea și măsurarea risipei: Până în prezent, în România nu există măsuri de reglementare care să permită monitorizarea și măsurarea risipei alimentare și, așa cum am indicat mai sus, există grade foarte mari de incertitudine cu privire la cantitatea generată pe fiecare dintre verigile lanțului alimentar. Pentru a putea combate și diminua risipa, pentru a putea evalua și raporta progresul măsurilor în această direcție, este necesară în primă instanță o evaluare a risipei. România trebuie să transpună Decizia Delegată (UE) …/… a Comisiei din 3.5.2019 de completare a Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European[11] și a Consiliului în ceea ce privește o metodologie comună și cerințele minime de calitate pentru măsurarea uniformă a nivelurilor de deșeuri alimentare, adoptată în luna mai a.c. La momentul scrierii acestui raport (iulie 2019), respectivul act delegat nu a intrat încă în vigoare, dar conform comunicatului de presă al Comisiei Europene, până la sfârșitul lunii iulie 2019[12], acesta va fi trimis către parlament și consiliu.
Eliminarea caracterului opțional al legii nr. 200/2018 și a normelor de aplicare a acesteia: Forma actuală a legii nu produce efecte, este o lege care nu poate să ducă la rezultatele necesare spre a fi atinse conform noii directive europene cu privire la deșeuri din 30 mai 2018, respectiv ținta indicativă de reducere a deșeurilor alimentare de 30 % până în 2025 și de 50 % până în 2030.
Introducerea băncilor de alimente în legea 200/2018 cu definirea lor pentru a le oferi claritate si legitimitate, cadrul legal pentru metode de preluare – autorizații relevante și necesare și reglementarea preluării surplusului de alimente în mod prioritar de către bănci, eliminând riscul unei piețe paralele cu produse alimentare și contribuind la bunăstarea comunităților în care acționează (evităm poluarea prin resturile din groapa de gunoi și ajutăm asociațiilor locale în programele lor alimentare).Băncile de alimente ar înlocui mai multe neajunsuri ale ONG-urilor curente active în preluarea și redistribuirea surplusului: infrastructura, costuri de transport și depozitare, capacitate organizatorică, lipsa de cunoștințe și sprijin specific în domeniul risipei, alimentației publice și logisticii.
Educarea și informarea consumatorilor: Ultima verigă a lanțului de aprovizionare – consumatorii finali din gospodării reprezintă veriga unde se generează jumătate din risipa alimentară, cel puțin, astfel că, cel mai mare potențial de impact în combaterea/ diminuarea risipei îl au acțiunile orientate către acest segment. În ciuda recunoașterii acestui fapt, demersurile de educație a consumatorilor sunt cu totul marginale, întreprinse de mediul privat aproape în exclusivitate și legea nr. 200/2018 nu conține nici un articol cu privire la educația consumatorilor în vederea diminuării risipei.
[1] http://www.fao.org/3/a-bb144e.pdf
[2] http://muhaz.org/studiu-privind-risipa-de-hran-n-romnia-mmv-sinteza.html
[3] https://foodwastecombat.com/wp-content/uploads/2018/10/Ghid-de-consum.pdf
[4] Parlamentul European, 2016 – Takcling Food Waste, The EU’s contribution to a global issue;
[5] Fusions, 2016 – Estimates of European Food Waste Levels
[6] https://eca.europa.eu/Lists/ECADocuments/SR16_34/SR_FOOD_WASTE_RO.pdf
[7]Karl-heinz Florenz și Simona Bonafe au fost inițiatorii propunerii de combatere a risipei: http://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/BRIE/2018/625108/EPRS_BRI(2018)625108_EN.pdf
[8] https://www.reuters.com/article/us-eu-food-waste-law/europe-takes-major-step-to-tackle-billion-dollar-food-waste-idUSKBN1HP2SC
[9] https://foodwastecombat.com/wp-content/uploads/2018/10/Ghid-de-consum.pdf
[11] https://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/3/2019/RO/C-2019-3211-F1-RO-MAIN-PART-1.PDF
[12] https://europa.eu/rapid/press-release_IP-19-2391_en.htm
Fii parte din schimbarea pozitivă pe care încercăm să o producem în lume, zi de zi.
