Stres. Frică. Procrastinare. Incertitudine – Cam astea au fost sentimentele și stările pe care le-am experimentat în ultimul an de facultate. Ca o studentă conștiincioasă ce sunt, m-am apucat de lucrat la licență cu un an înainte de deadline. Nu pot să zic că regret, însă pot spune că mi-am prelungit suferința.
Să ne întoarcem totuși în vara lui 2020, imediat după ce haosul pandemic începuse. Ca orice alt/ă student/ă de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, erai pus/ă în fața faptului de a-ți alege un subiect despre care să scrii și un prof care să te ghideze. Abia terminând anul 2 de facultate, în capul meu nu era nimic legat de licență, doar spaimă poate. Așa că am ales un subiect banal, ceva legat de marketing cred, și un prof de care îmi aminteam că nu mi-a făcut zile negre. Am zis “perfect, asta e tot ce îmi trebuie”. Norocul meu a venit câteva săptămâni mai târziu când, prin alinierea excepțională a planetelor am fost invitată de către o profă foarte faină să o ajut să scrie o carte. Propunerea a venit pe nepusă masă, dar am spus da, căci cine nu ar vrea să scrie o carte la 20 de ani? Partea și mai bună era că acea carte trata subiectul eco-antreprenoriatului, un subiect de care nu numai că eram pasionată, dar urma să merg și într-un proiect Erasmus la finalul verii să explorez mai mult acest topic. Tot în perioada asta am cunoscut-o și pe Anca, membru fondator al asociației Mai bine, despre care voi vorbi puțin mai jos.
Long story short, am schimbat proful îndrumător și am decis să scriu despre Risipa Alimentară – un subiect de actualitate, cercetat în afară deja mai pe îndelete, dar mai puțin la noi, un subiect prezent în viețile noastre de zi cu zi și în strânsă legătură cu schimbările climatice. Perfect. Lucrurile se mișcau minunat.
Planul meu era următorul: scriu despre situația din România, analizată din trei perspective: cea a instituțiilor publice, care au legătură directă și indirectă cu risipa alimentară, din perspectiva oamenilor ca mine și ca tine care poate nu se gândesc în fiecare zi ce se întâmplă dacă aruncă un rest de tocăniță la gunoi, și din perspectiva legală, care ar trebui să faciliteze interacțiunea dintre toți actorii implicați (consumatori, instituții publice, producători, distribuitori etc.).
Planul era bun, eram extraordinar de entuziasmată. Dar apoi au apărut obstacolele. Aflu că este o lege în România pentru risipă alimentară, dar cine să știe de ea? Clar nu instituțiile care ar trebui să se ocupe direct de risipa alimentară. Ce m-a marcat a fost că această lege este de fapt ineficientă deoarece ea vizează marile lanțuri de retail, care produc doar 7% din totalul de risipă alimentară. Mai mult decât atât, am fost îndrumată de către Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, instituție publică responsabilă de risipa alimentară (conform informației găsite pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale) să iau legătura cu “singura autoritate din Iași care se ocupă de risipa alimentară”, și anume CUIB-ul. Așa că asta am și făcut. Fără să mă gândesc prea mult, am contactat-o pe Anca, care nu numai că și-a adus aportul în scrirea licenței mele, dar care m-a îndrumat în a mă teme mai puțin, și a face mai mult.
Rezultatul muncii depuse pe parcursul unui an dar și al ajutorului primit, a fost o lucrare de nota zece, care a scos la iveală (cel puțin în ochii mei) cât de nesemnificativ este tratată problema risipei alimentare în România, dar și câte lucruri s-ar putea face care ar avea efecte pozitive atât pentru planetă cât și pentru oamenii pentru care procurarea hranei este o muncă zilnică. Atunci mi-am dat seama că a mă rezuma doar la a scrie despre această problemă nu e de ajuns.
Așa că după terminarea licenței, am decis să devin voluntar la Mai bine. Un mail a fost de ajuns să fiu primită cu brațele deschise de către membrii asociației. Partea și mai bună a fost că am avut ocazia să pun în practică ceea ce am scris în teorie în licență, să lupt pentru diminuarea risipei alimentare alături de oameni dedicați și care m-au ajutat să cresc din atât de multe puncte de vedere.
Am început prin a crea o bază de date cu producători locali împreună cu colegele mele Cristina și Alexandra, și de acolo a pornit activitatea noastră de sprijinire a câtor mai mulți “actori” în a-și diminua risipa alimentară. Ce m-a șocat a fost cantitatea de alimente care se recuperează săptămânal, alimente în stare foarte bună, unele dintre ele avand aproape niciun defect, care altfel ar fi ajuns la incinerare. În România, practica de incinerare a alimentelor scoase de pe raft este foarte comună și multe lanțuri de supermarket o aleg deoarece de cele mai multe ori este cea mai ieftină și ușoară cale de a scăpa de alimentele care sunt aproape de termenul de expirare sau care din varii motive (de cele mai multe ori estetice) trebuiesc scoase de pe rafturi.
E drept că mai sunt multe lucruri de făcut, de asta asociația Mai bine va continua să tindă zero risipă alimentară, zero deșeuri și zero kilometri alimentari. Acest proiect este doar începutul, un mic pas spre conștientizarea problemei risipei alimentare, dar și o modalitate de a salva alimentele încă bune de consum. Este drept că pentru a “ataca” prolema eficient este nevoie de o cooperare între toți actorii implicați, inclusiv instituțiile publice, lanțurile de supermarket, consumatorii si ONG-urile.
Să scriu despre risipa alimentară a fost doar primul pas în formarea mea ca activist. Sunt extrem de recunoscătoare pentru oamenii care au apărut în viața mea exact la momentul potrivit, și pentru oportunitățile de acțiune directă pe care le-am avut până acum. Cred că momentul când am devenit interesată de această problemă a fost după ce am început să mă documentez, din diverse surse, fie cărți, videoclipuri sau articole. Mai jos las două exemple de inițiative faine, una națională și una internațională:
Food Waste Combat – Mișcarea națională de combătut risipa alimentară, prin campania de educație anti-risipă în școli și companii și banca de alimente din Cluj. De pe site puteți descărca în mod gratuit ghidul anti-risipă alimentară plin cu sfaturi utile de aplicat în casa fiecăruia.
Food Wave – O comunitate internațională menită să crească gradul de conștientizare a problemei risipei alimentare la nivel global, prin diferite oportunități oferite tinerilor, cum ar fi: competiții, provocări, workshopuri, conferințe etc.
Dacă ar fi să trag niște concluzii la această experiență, pot spune că pasiunea e ceea ce m-a adus unde sunt. Faptul că am fost dedicată m-a motivat să continui chiar și atunci când totul părea dus pe apa sâmbetei. Ce îmi doresc pe mai departe este să continui să mă implic activ în societate, căci tinerii ca mine și ca tine pot face diferența.
Fii parte din schimbarea pozitivă pe care încercăm să o producem în lume, zi de zi.
