Manifestul Our Food. Our Future: Contestăm sistemul alimentar global defect

Alex
Alex
Jan 20, 2022
Manifestul Our Food. Our Future: Contestăm sistemul alimentar global defect

Atunci când te pornești la drum lung, ajută să ai un ghid sau o hartă pentru a ajunge în punctul pe care ți-l dorești, într-un timp rezonabil.

În luna mai 2020, am început implementarea proiectului Our Food. Our Future. Asociația Mai bine este unul din cei 16 parteneri implicați în acest consorțiu, care sunt activi în mai multe țări din Uniunea Europeană, Africa de Sud și Brazilia.

Obiectivul principal pe care-l urmărim prin acest proiect este de a răspunde provocărilor globale ale migrației și schimbărilor climatice prin implicarea tinerilor europeni în activități, campanii și politici de dezvoltare, din domeniile consumului și producției durabile de alimente.

Obiectivul nostru comun pare un bun reper, însă este insuficient pentru a înțelege viziunea noastră, ale organizațiilor implicate. Fiecare dintre noi venim cu experiențe și expertize diferite, însă complementare, astfel că am lucrat laolaltă pentru a crea un manifest, pe care vrem să-l împărtășim cu tine.

Te invităm să-ți iei câteva minute din timpul tău pentru a citi Manifestul Our Food. Our Future: Contestăm sistemul alimentar global defect (descarcă aici .pdf).

Manifestul în practică

De la vorbe la fapte ar putea fi cale lungă, însă noi deja am făcut mai mulți pași în direcția asumată prin manifest. În primele 18 luni ale proiectului, în plină pandemie, am creat multiple contexte prin intermediul cărora să-i implicăm pe tinerii din România în activități aflate la intersecția dintre hrană, drepturile omului și natură.

Pentru că cei mai în măsură să vorbească despre preocupările tinerilor sunt ei înșiși, în vara anului 2020, am organizat cinci evenimente de ascultare activă a tinerilor, în Iași, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Timișoara și Oradea. Ne-am deplasat în fiecare din cele cinci orașe pentru a descoperi percepțiile lor cu privire la hrană, schimbări climatice, drepturile muncitorilor din sectorul alimentar, prin AlimenTerra – Dialoguri fertile cu tineri, despre hrană.

După ce am ascultat preocupările tinerilor, am organizat trei tabere cu participarea fizică a tinerilor, cu informații teoretice și activități interactive ce abordează temele principale ale proiectului: Rețete Pentru Planetă – ediția I, ediția a II-a și ediția a III-a. Taberele au fost facilitate de coordonatorii asociației REPER 21, Bogdan Gioară și Ana Pălăduș, la care s-au adăugat mai mulți experți, prezenți la una sau mai multe dintre ediții.

Taberele nu au fost un scop în sine, ci un mijloc prin care să-i încurajăm pe participanți să se implice activ. Prin urmare, după finalizarea acestora, am facilitat organizarea mai multor acțiuni de conștientizare și implicare a tinerilor, concepute în cadrul taberelor pentru activiști și implementate de către participanții de la primele două ediții* Rețete Pentru Planetă:

*Acțiunile concepute de participanții de la cea de-a treia ediție a taberei Rețete Pentru Planetă au fost amânate pentru începutul anului 2022, din considerente de prevenție și siguranță a cetățenilor, în contextul pandemiei.

Printre activitățile de sprijin pe care le-am oferit, am lansat provocarea #HranăPentruViitor, prin care am distribuit plicuri de semințe și am îndemnat tinerii să cultive legume, fructe, flori comestibile sau plante pentru polenizatori.

O altă acțiune demnă de menționat este realizarea unui mural cu vopsea care purifică aerul, de 200 de metri pătrați, în Iași, creat de și în colaborare cu Asociația Artipic și Street Delivery Iași. Muralul ilustrează alternative autohtone la modul în care producem și consumăm hrana, prin practici care respectă semenii noștri și biodiversitatea deopotrivă.

Am mai adăuga și organizarea evenimentelor Săptămâna Comerțului Echitabil, ediția a XII-a și ediția a XIII-a, în cadrul căruia tinerii au putut afla mai multe despre ce presupune un comerț echitabil prin quiz-uri online și un challenge.

La nivelul consorțiului, am lansat un concurs de idei pentru acțiuni adresate tinerilor, pe teme legate de hrană, drepturile omului și natură, a cărui echipă câștigătoare va fi susținută în implementarea ideii propuse. Tot datorită contextului internațional în care lucrăm, am facilitat participarea a trei persoane din România la Atelierul internațional pentru tineri, organizat de unul dintre partenerii din proiect, MIJARC Europe.

Cum lucrurile se fac mai ușor și mai bine (no pun intended) în echipă, în cadrul proiectului avem norocul să-i avem alături de noi pe cei de la Asociația Veganilor din România, GEYC, Station Europe, în calitate de parteneri subcontractați în cadrul proiectului Our Food. Our Future.

Continuăm și în 2022

Începutul anului 2022 ne găsește în plină campanie de promovare a unei acțiuni online, adresată comisarilor europeni Didier Reynders și Thierry Breton, precum și vicepreședintei Comisiei Europene, Věra Jourová. Practic, te încurajăm să trimiți un mail prin care solicităm o propunere legislativă ambițioasă cu privire la obligația companiilor mari și mijlocii de a respecta drepturile omului și ale naturii, pe întregul lanț de aprovizionare. Dacă-ți sună familiar, atunci înseamnă că ai citit cu atenția manifestul Our Food. Our Future (vezi mHREDD).

Pentru că am vrut să ieșim și în afara mediului online, am realizat acțiuni de tip guerilla projection pe str. Lăpușneanu, din Iași, și am promovat conceptul de #IngredienteInvizibile prin aplicarea unor stickere pe produse alimentare pentru a promova această acțiune. Dacă ai și alte idei de promovare creativă, dă-ne un mesaj pe pagina noastră de Facebook sau de Instagram.

În prezent, pregătim și alte acțiuni adresate tinerilor și nu numai. În cazul în care vrei să ni te alături, vezi ce formă de implicare ți se potrivește cel mai bine.

Orice ai alege, cultivă empatia prin ceea ce faci.

Distribuie
Alex
Alex
Jan 20, 2022
Generează schimbarea pe care o dorești

Intră în comunitatea donatorilor de mai bine

Fii parte din schimbarea pozitivă pe care încercăm să o producem în lume, zi de zi.

Abonează-te la newsletter-ul nostru informativ pentru a fi la curent cu toate știrile și evenimentele organizate de Mai bine.
Prin abonare, ești de acord cu Politica  de confidențialitate și îți dai acordul pentru a primi noutăți de la Mai bine pe email.
Mulțumim! Cererea de abonare a fost primită!
A fost întâmpinată o eroare la trimiterea formularului. Te rugăm să mai încerci o dată.
© 2009 - 2024 Mai bine. Toate drepturile rezervate.
Pagină web actualizată în cadrul proiectului Iașul Sustenabil,
finanțat de Primăria Municipiului Iași.